Web hosting – tipuri, caracteristici.

Web hosting – tipuri, caracteristici.
Distribuire

[Nr. voturi: 0 Nota medie: 0]

Web Hosting ( găzduire web) este un serviciu oferit firmelor sau particularilor datorită cărui site-ul dvs. apare pe internet si poate fi vizitat de oriunde din lume. Furnizorul vă acordă spațiu de găzduire pe un server conectat la Internet și de obicei aflat fizic într-un centru de date. Alegerea pachetului de hosting pare o sarcină dificilă, așa că cel mai bine este să cereți consultanță furnizorului de servicii web care vă poate recomandă planul de hosting potrivit website-ului dvs pentru o funcționare optimă.

Cele 3 tipuri de hosting web sunt: shared hosting, VPS Hosting, dedicated hosting.

  1. Găzduire partajată (Shared Hosting) – Găzduirea partajată reprezintă găzduire web în care un singur server fizic găzduiește mai multe site-uri ale mai multor clienți. Mulți utilizatori utilizează resursele pe un singur server, ceea ce menține costurile mici. Acesta este cel mai popular tip de hosting. Serverele partajate pot găzdui sute de utilizatori. Găzduirea partajată oferă cel mai eficient mod de întreținere a unui website cu trafic zilnic redus, deoarece costurile de întreținere a server-ului sunt împărțite între toți utilizatorii.

Avantaje: costuri mici; flexibilitate, ușor de configurat și monitorizat, posibilitatea de găzduire a website-urilor dinamice (website-uri care arată diferit în funcție de cine navighează), posibilitatea de găzduire a câtorva domenii.

  1. Găzduire pe servere virtuale private (VPS Hosting) – acest tip de găzduire este potrivit persoanelor sau firmelor care detin mai mult de 2-3 website-uri și pentru care găzduirea partajată este insuficientă. Majoritatea celor care dețin site-uri web, inițial  folosesc găzduire web partajată pe măsură ce site-ul lor crește și necesită mai multe resurse și funcții, este posibil să aibă nevoie de o opțiune de găzduire mai puternică. Un server virtual privat (VPS) este considerat, în general, o trecere între găzduirea partajată  (shared hosting) și o găzduire dedicată (dedicated hosting ) în care site-ul dvs. web rulează pe propriul server.

Avantaje: posibilitatea de a gestiona traficul moderat ce crește ocazional cu opțiuni de hosting dedicat; personalizare; accesibilitate din punct de vedere al costurilor comparative cu găzduirea pe un server dedicated; o cantitate predefinită de RAM ori de câte ori aveți nevoie; măsurabilitate; opțiunea de a achiziționa resursele necesare și, dacă acest lucru este insuficient, poți pur și simplu să mărești dimensiunea acestuia.

  1. Găzduire pe server dedicat – (dedicated hosting) – acest tip de hosting se referă la găzduirea unui singur client pe un server fizic. Spre deosebire de un server partajat, unde resursele sunt distribuite între toți utilizatorii, un server dedicat vă permite să beneficiați de toate activele disponibile ale server-ului. Acestea sunt de obicei utilizate pentru a găzdui site-uri web cu trafic mare și aplicații web în care performanța este primordială.

Avantaje: Securitate maximă, control total asupra serverului, gestionarea unui număr mare de vizitatori zilnici; peformanțe maxime.

Distribuire